Foto: Oana Florența Leuștean

Enoriasii Bisericii „Sfanta Ecaterina” au facut un pelerinaj in judetul Prahova

Pe lângă activitățile educative, filantropice și culturale în care se implică activ, membrii comunității Bisericii „Sfânta Ecaterina”, paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, își petrec cel mai adesea timpul liber împreună.        Evadările în natură, în apropierea sfintelor locașuri înălțate peste tot în țară, sunt destinațiile preferate atât de tineri, cât și de familiile cu copii mici. De curând, în data de 27 iunie, au ales să meargă în pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Cruce”-Caraiman din Bușteni, nu înainte de a face un popas duhovnicesc la Biserica „Sfântul Nicolae” din Câmpina, unde au fost întâm­pinați de părintele paroh Petru Moga. Cu toții au fost fascinați de cadrul natural, de ospitalitatea localnicilor și de frumusețea picturii maestrului Grigore Popescu-Muscel care împodobește biserica cea nouă închinată Sfintei Treimi, ridicată în apropierea locașului de cult ocrotit de Sfântul Nicolae.

       Pelerinii, însoțiți de părintele paroh Adrian Niță și de preoții slujitori Georgian Păunoiu și Gruia-Mihail Zamfirescu, și-au continuat drumul spre mănăstirea prahoveană Caraiman, un loc binecuvântat, unde se întorc de fiecare dată când au nevoie de liniște și de slujbe înăl­țătoare. Bine organizați și dornici de a se bucura de pitorescul zonei montane, enoriașii de la Biserica „Sfânta Ecaterina” au avut timp și pentru activități recreative, drumeții și discuții catehetice pe subiecte precum: invidia, gelozia, mândria, ascultarea, încrederea în duhovnic.

 

Sursa:ziarullumina.ro

Be Sociable, Share!
Comments
testosterone cream reviewsviagra cialis levitra trial packcialis on cnbccost of diovan from mexico pharmacysuprax onlineadderall canada pharmacycialis coupons for pharmacybuy neurontin without perscriptionorder roboxin on linemail order lexaprolexapro without a prescriptionforest pharmacy couponscanadian pharmacy non prescriptioncialis samplebuy clomid uk no prescriptioncialis professional