Connect with us

Hi, what are you looking for?

Ortodox News
Invierea Domnului Sfintele Pasti
Invierea Domnului Sfintele Pasti

Paste

Cele Sapte Cuvinte ale Mantuitorului de pe Sfanta Cruce

Mântuitorul moare pe cruce pentru rascumpararea omulul din pacatul neascultarii si pentru a vesti unei lumi sfâsiata de ura, porunca iubirii consfintita prin jertfa Sa. Din acel moment izbavitor, iubirea scrisa cu slove inmuiate în sângele Sau, pe frontispiciul Crucii, a ramas ca deviza nepieritoare pentru oamenii din toate vremurile. De aceea cele sapte cuvinte, rostite pe Crucea Golgotei, îsi au rolul lor în iconomia mântuirii. Le vom reda în ordinea cronologica dupa sf. evanghelisti.

Mântuitorul judecat si osândit la rastignire, primeste: batai, loviri brutale, insulte, hule, hlamida rosie, biciuiri, cununa de spini si rastignirea pe Cruce. Cu toate aceste chinuri primite din partea rastignitorilor, El graleste: ”Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Lc. 23, 34). Domnul Iisus în nemarginita Lui îndurare, se roaga Tatalui sa ierte pe rastignitorii Sai, de ceea ce fac. În aceasta rugaciune adresata Tatalui, cuprinde pe toti vrajmasii Lui, din toate locurile si din toate timpurile. Ura împotriva lui Iisus merge pâna acolo, încât si în chinurile rastignirii, înteleg sa-L insulte.

Hristos pe cruce fiind pironit, a încredintat pe Mama Sa lui Ioan, apostolul iubit, sa-i poarte de grija: ”Iisus vazând pe Mama Sa si pe ucenicul pe care-l iubea stând alaturi, a zis Mamei Sale: Femeie, iata fiul tau. Apoi a zis ucenicului: Iata mama ta! Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (In. 19, 26-27). Redam dupa notele din versiunea revizuita, redactata si comentata de I.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu, al Clujului, aparuta recent, a cuvintelor: ”Femeie” si ”Iata mama tal … si a luat-o la sine,” pentru cei care si în vremea de acum, talmacesc încorect acest termen: ”Adresare aparent ireverentioasa a unui fiu fata de mama sa, dar familiara în limbaj ebraic.

Iisus o foloseste intentionat, atât aici – adica la nunta din Cana Galileii – cât si pe cruce (In. 19, 26), ca o rezonanta a textului din Fac. 3, 15-20, dar cu o semnificatie duhovniceasca”Iata mama ta! … a luat-o la sine” (In. 19, 27) consemnata de însusi Ioan, cel implicat în ea, de unde reiese limpede ca Iisus era unicul fiu al Mariei, si ca aceasta, dupa moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care s’o ocroteasca. Dimensiunii filiale i se adauga cea duhovniceasca, prin care Maria ”Eva cea noua,” devine Maica tuturor credinciosilor”. (Conf. N. Testament 1993, comentat pag. 150, nota 5 si pag. 185 nota 6).

”Unul dintre facatorii de rele rastigniti îl hulea zicând: Nu esti Tu Hristosul? Mântuieste-Te pe Tine însuti si pe noi. Si celalalt, raspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti în aceeasi osânda cu El? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre. Acesta însa n’a facut nici un rau si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma Doamne, când vei veni întru împaratia Ta. Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine în rai.” (Lc. 23, 39-43).

”Iar în ceasul al noualea a strigat Iisus cu glas mare: Eli, Eli, lama sabahtani, care se talmaceste: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit”, (Mt. 27, 46 Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatalui Sau ca ”Fiu al omului”: Suferinta firii umane a lui Hristos este resimtita în Ipostaza Sa<&icirc;si are deci echivalentul în unitatea treimica a lui Dumnezeu. ”Duhul Sfânt este bucuria în care cei Trei binevoiesc împreuna.” Însa, strigatul care se aude pe cruce: ”Dumnezeul Meu, de ce M’ai parasit,” vrea sa spuna ca Duhul nu-L mai uneste pe Fiul cu Tatal, ”Datatorul de viata” îl paraseste pe Fiu, asa cum si Tatal L-a parasit. Duhul Sfânt devine suferinta de neocolit întru care Cei Trei se unesc. Tatal se lipseste de Fiu si Acesta trece, ca într’o clipa de eternitate, prin nemarginirea dumnezeiasca a singuratatii. Duhul Sfânt, dragostea reciproca a Tatalui si Fiului, se ofera ca jertfa, îsi însuseste într’un mod specific Crucea, pentru a deveni ”puterea de nebiruit a Crucii.” ”Pe Cruce, Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu, l-a parasit pe om. L’a jertfit pe Fiul Sau fara ca vreun înger sa zadarniceasca acest lucru si fara a avea vreo garantie: ”Fiul omului când va veni, va gasi El oare, credinta pe pamânt?” (Lc. 18, 8). Crucea datatoare de viata este unicul raspuns în procesul ateismului, împotriva domniei raului din lume. E loc pentru a-i fi atribuit lui Dumnezeu notiunea cea mai paradoxala, cea de slabiciune, care înseamna mântuirea prin dragoste neconstrânsa.

Iata cum tâlcuieste aceasta N. Cabasilas: ”Dumnezeu se arata si-si vadeste dragostea, roaga sa se plateasca la întoarcere … refuzat asteapta la usa … Pentru tot binele pe care ni-L face, nu ne cere la întoarcere decât dragostea, în schimbul dragostei noastre ne iarta de toate datoriile.” ”Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însasi. Puterea mortii sta în autonomia ei, dar Hristos îsi daruieste moartea Tatalui si de aceea în Hristos cea care moare e moartea: ”cu moartea pre moarte calcând.” De atunci, nici un om nu mai moare singur.

Al cincilea cuvânt al Mântuitorului ”Mi-e sete,” enuntat de psalmistul David si consemnat de Sfintii evanghelisti Matei si Ioan (Ps. 68, 25).

Dupa ce a fost adapat cu otet, Iisus a zis: ”Savârsitu-s’a” (In. 19, 30). Acum, Domnul Hristos a terminat toata lucrarea Lui: ”Eu Te-am preamarit pe Tine pe pamânt Fiul lui Dumnezeu si-a aratat prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire fata de oameni, voind prin aceasta ascultare, a dezrobi pe pamânteni de povara pacatelor si sa instituie dreptatea.

”Parinte în mâinile Tale încredintez duhul Meu. Si acestea zicând: ”Si-a dat duhul”, (Lc. 23, 46). Sufletul sau de om îl încredinteaza Fiul în mâinile Tatalui, fiindca, cu Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatal.

Treizeci si trei de ani, 3 luni si 13 zile a fost viata pamânteasca a Domnului Hristos, ca om, a Celui Care, vesnic fiind, s-a jertfit cu omenirea Lui, pe Cruce, între doi tâlhari, pe Golgota. Ar putea zice cineva, ca atât e prea putin, pentru atât de mult, cât a vrut El sa realizeze mântuirea omului de pretutindeni si de totdeauna, din robia pacatului neascultarii si a mortii. Sa privim însa, cu luare aminte, la cele ce vor urma si ne vom încredinta, cu îndestulare, ca e tocmai contrariul. Niciodata nu s-au adunat, într-o singura fapta, ca cea a rastignirii, atât de multe, si nemarginite merite, pentru a acoperi cu ele, cu prisosinta, oceanul cel cumplit de pacate al sarmanei omeniri, actul acesta savârsit de Mântuitorul Iisus Hristos, prin jertfa de pe Cruce, de a lua asupra Lui pacatele noastre! El a platit pentru noi, ne-a iertat si ne-a împacat cu Dumnezeu. El ne-a eliberat, rascumparându-ne de sub robia apasatoare a pacatului mortii si a diavolului. Rascumpararea este facuta si acordata gratuit, fara nici o participare din partea omului. Este darul lui Dumnezeu prin Hristos Iisus. ”El ne-a mântuit si ne-a chemat cu chemare sfânta, nu dupa faptele noastre, ci dupa a Sa hotarâre si dupa harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor” (II Tim. 1, 9 Iata deci ca cele sapte cuvinte ale Mântuitorului pe Cruce, ca un ultim mesaj, îsi au rolul si rostul lor în iconomia mântuirii noastre.

Voteaza articolul
[Total voturi: 1 Scor general: 5]
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceiasi categorie

Paste

Dintre toate sărbătorile creştineşti ziua învierii este cea mai măreaţă. Ea este triumful luminii asupra întunericului. Lumina a venit în lume deodată cu lisus...

Paste

Vizualizari: 2 Din adâncuri de istorie, din strabuni, la slavitul praznic al Învierii Domnului, întâmpinati cu salutul crestinesc: ”Hristos a înviat!” spus cu toata...

Editoriale

La manastirea Petru Voda, cu trei kilometri mai in vale, intr-o pajiste frumoasa, unde odinioara Parintele Justin obisnuia sa mearga cu animalele la pascut,...

Constanta

Aşezământul monahal Sf. Ioan Casian a fost înfiinţat în anul 2001, cu binecuvântarea ÎPS Teodosie.