Manastirea Frasinei

52 vieţuitori, viaţă de obşte, rânduială athonită
Manastirea Frasinei Hram: Adormirea Maicii Domnului, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
Manastirea Frasinei Adresa: com. Muereasca, 247405, Jud. Vâlcea
Cum se ajunge la  Manastirea Frasinei: DN7/E81 Rm. Vâlcea-Sibiu, (8 km) stânga în com. Lunca, Gura Văii, dreapta în Muereasca (1 km); (GPS: 45°11 ‘35.40″N, 24°19’ 44.28″E)
Stareţ arhim. Neonil Ştefan;
Contact: 0763772107
Tarif vizitare Manastirea Frasinei: –
Moaşte: părticele din moaştele Sf. Mucenic Trifon, Sf. Calinic

Manastirea Frasinei povestea

Va fi reconstruită din zid în 1764 de Cârstea, Damian şi Nicoliţă şi pictată, în stil bizantin, de Teodor Zugravul în acelaşi an. Schitul este pustiit de austrieci în 1780 şi rămâne părăsit până în 1845, când este refăcut de călugărul cernican Acache. Atunci se restaurează chiliile, pridvorul este închis şi pictat. Astăzi este biserică de cimitir şi se slujeşte în ea doar la hram, în 24 iunie. Biserica Mănăstirii Frăsinei, numită şi Biserica Mare, având hramul Adormirea Maicii Domnului, cu întreg ansamblul de clădiri, în formă de cetate, este ctitoria Sf. Ierarh Calinic de la Cemica, episcopul Râmnicului.

Este construită, după planurile sfântului, în perioada 1859-1863 şi sfinţită în 1863. Pictura este realizată în ulei de pictorul ardelean Mişu Pop, în stilul lui Tattarescu, între 1860 şi 1863, curăţată ulterior de pictorul Aritium Avachian.

Paraclisul cu hramul Sf. Trei Ierarhi a fost zidit de episcopul Gherasim Safirim al Romanului, în 1905 şi pictat de Belizarie. Tot el continuă construcţiile pe aripa de sud şi de est a bisericii, care rămăseseră neterminate de Sf. Calinic în anul 1863, iar în 1910 construieşte arhonaricul.
Viaţa monahală de la Frăsinei urmează tipicul Sfântului Munte Athos: în mănăstire nu au voie să intre femei (accesul femeilor este permis numai în biserica de la poalele dealului) şi nu se găteşte cu carne. Sf. Calinic a aşezat în anul 1867 o piatră de legământ la cca 2 kilometri de mănăstire, unde sunt astăzi o biserică şi dependinţe pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legământ sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor călca hotărârea sfântului:

,,Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă lagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului-Noului Severin, 17 ian. 1867.”

Este singura mănăstire din ţară care nu a fost secularizată, Alexandru Ioan Cuza având un respect deosebit pentru Sf. Calinic.

Pictura

Realizată de Mişu Pop din Braşov, pictura bisericii Mănăstirii Frăsinei este realistă, în stil academic. Scenele sunt aşezate întocmai ca în Catedrala din Râmnicu Vâlcea. Predomină culoarea albastru care dă locaşului o profundă ambianţă de linişte, seninătate şi un adânc duh de rugăciune.

În pronaos sunt chipuri de mari pustnici care poartă fiecare în mână câte un răvaş pe care este scrisă o idee din învăţătura sau practica de rugăciune şi asceza lui. Sub portretul Sfântului Calinic, ctitorul, este inscripţionat: “Calinic Cernicanu Românu Pământeanu”. În partea dreaptă este pictat mitropolitul Nifon, mitropolitul primat de atunci, având la gât o eşarfă roşie, simbol al primatului României. 

În naos se află scenele cu Înălţarea Sfintei Cruci, Deisis, martirii Calinic şi Trifon, Gheorghe şi Dimitrie. Ambele perechi de picturi flanchează ferestrele naosului. În registrul superior se află, de o parte Naşterea Domnului, iar de cealaltă Învierea. Pe calota absidei centrale în altar se află Maica Domnului înconjurată de îngeri.În registrul inferior sunt pictaţi Sfinţii Ierarhi autori de Liturghii, precum şi Sfântul Nicolae, patronul şi ocrotitorul Sfântului Calinic. Diaconiconul şi proscomidiarul nu sunt pictate. Catapeteasma este din lemn şi este pictată.

Pisania

 La intrarea în biserică se păstrează pisania care are următorul conţinut:  “Întru slava, cinstea, marea cuviinţă a celui în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi al doilea în cinstea, lauda şi prea fala a sfântului cinstitului Înainte Mergătorului şi Botezătorului Ioan, întru cinstea naşterii sale, ridicatu-s-au dintru temelie acest sfânt locaş şi s-au înfrumuseţat cu zugrăveli, precum de noi s-au găsit, de d(umnealor) întru fericire ctitori hagi Cârstea şi chir Damian din Râmnic, căruia locaş întru odihnă şi veşnică pomenire a lor şi a familiei lor şi a nepoţilor domniei lor şi moşioara din prejur i-a cumpărat şi cu odoare sfinte l-au înzestrat în viaţă de monahi l-au aşezat, asigurându-i viaţa de sine stăpânitoare. Nu este supus sau închinat la niciuna din mănăstiri caru din dumnezeiesc năstav au săvârşit aceasta în zilele domniei sale lui Vodă Nicolae Mavrogheuş şi a prea sfinţiei Sale Părintele Mitropolit a toată Unhrovlahia Chiriu Chir Neofit, cu binecuvântarea prea sfinţiei sale Părintele episcop de Râmnic Noul Severin Chiriu Chir Filaret la anul de la zidirea lumii 1763.

Dar după mâhnicioasele vremi rămânând schitul văduv de cuvioasa petrecere a monahilor, blagoslovitul ctitor Gheorghe Iovipale şi nepot pomenitului Hagii Cârstea, temându-se că schitul rămâne între cele de pustiire, nu puţină mâhnire ave. Iar la anul 1845 din grija Domnului s-au aflat părintele Acachie de la sfânta mănăstire Cernica, caruia d-l pomenitulu ctitor I-a dat sfântul locaş cu toată cuprinderea lui atâta în viaţă, cât şi după moarte, ori pe cine va avea a îndestula şi potrivind la petrecerea dintr-ai săi ucenici, pe acela să-l puie ca urmaş soborului năstavnic. Aşadar întru acest fel au pus pomenitul stareţ cu ai săi ucenici tot felul de strădabnică osteneală, căci lângă cea mare lipsă ce era de biserici odoare, nici tinda nu era, ci numai stâlpi. Iar acum cu ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria şi ale Sfântului Ioan Botezătorul, prin noi smeriţii şi netrebnicii, adăugându-se atât bisericeşti odoare, cât şi cele din sforă, după ce s-au isprăvit tinda bisericii înfrumuseţându-se cu zugrăvire în ce chip se vede, în zilele domniei sale binecredinciosului domn a toată Ţara Românească Io Gheorgu Dimitrie Bibescu, preînnoitorul domneştei mănăstiri în vremea prea sfinţitului arhipăstor a toată Ţara Românească D.D. Neofit, în zilele noului al Severin Valahiei mici Chiriu Chir Nifon vicarul sfintei Mitropolii la anul de la facerea lumii 7366, iar de la mântuirea lumii Hristos Domnul 1848 iunie 10”.

Pe peretele de la sud se află următoarea inscripţie: “Fiind zugrav Teodor Zugrav – Enache ucenic sept. 28. 7272”.

Manastirea dupa 1868

 În timpul vieţii Sfântului Calinic mănăstirea ajunsese la o stare deosebit de înfloritoare. Datorită grijei pe care i-o purta în permanenţă prin danii, prin ajutoare de tot felul şi prin apărarea pe care i-o luase în faţa legii secularizării din 1864, numărul monahilor crescuse, iar viaţa duhovnicească era din ce în ce mai prosperă. După trecerea la cele veşnice a Sfântului Calinic, la 11 aprilie 1868, Mănăstirea Frăsinei începe să cunoască lipsuri. Diata în legătură cu tipografia din Râmnicu Vâlcea nu mai era respectată. Unii călugări au fost nevoiţi să ceară ajutoare la alte locaşe de cult. Datorită acestor lipsuri numărul monahilor începe să scadă. După o constatare a episcopului Atanasie, în urma unei statistici cu toţi călugării şi călugăriţele din această eparhie care s-au îmbrăcat în schima monahală înaintea legii de călugărie din anul 1864, s-a constatat că la schitul Frăsinei erau 10 călugări. Scăderea numărului călugărilor este şi o consecinţă a legii lui Cuza.

Situaţia mănăstirii se va schimba începând cu anul 1888, odată cu retragerea aici a episcopului Gherasim Safirim, fost episcop de Roman. Acesta continuă construcţiile din partea de sud şi est a bisericii rămase neîncheiate din timpul Sfântului Calinic. Cu această ocazie este construit un paraclis care se va termina în anul 1905. Acesta va fi zugrăvit de pictorul Belizarie şi va fi sfinţit în anul 1905 primind hramul Sfinţii Trei Ierarhi. Tot în această perioadă se vor restaura clădirile construite de către Sfântul Calinic şi cele care s-au construit ulterior de către călugări. În 1910 Gherasim Safirim va construi cu fonduri proprii camerele arhondaricului mănăstirii, încheind astfel latura de nord.

 La 13 octombrie 1889 mănăstirea va fi din nou tulburată de ameninţarea secularizării. În apărarea ei, stareţul Porfirie Bucurescu va scrie ministrului cultelor. Mănăstirea a rămas în continuare nesecularizată. Obştea va spori, astfel că în anul 1909 va ajunge la numărul de 20 monahi, afară de fraţi. Războiul din 1916 nu va aduce mari pagube mănăstirii, după cum reiese din documentele vremii. De la 1922, ca urmare a sporirii numărului vieţuitorilor din mănăstire, creşte şi suprafaţa cultivabilă. În 1929 mănăstirea cultiva 100 pogoane de pământ, avea moară, joagăr, vite mari şi maşină de treierat. Se amenajează ateliere de croitorie, cizmărie, fierărie şi tâmplărie, cu uneltele necesare. În 1941 viaţa monahală cunoştea o mare dezvoltare, obştea ajungând la 61 de monahi şi fraţi. Personalul era plătit din bugetul statului. Construcţiile care se realizează în această perioadă dovedesc cu prisosinţă starea de înflorire în care se afla. Astfel, în 1925 s-a construit metocul din Seci, compus dintr-o casă de lemn, stână, grajduri şi fânare.

Stareti Manastirea Frasinei

Primul stareţ al schitului vechi este considerat Ilarion, unul dintre cei doi călugări întemeietori. Era împodobit cu viaţă şi petrecere plăcută lui Dumnezeu, stăruitor şi harnic, fapt dovedit de realizările sale dobândite într-o perioadă scurtă de timp: “Un ocolaşu de moşie îndestulatu cu livadă de pomi, locu de arătură şi moară”. În timpul lui este construită biserica de lemn, după ce s-a dat binecuvântarea episcopală şi sunt zădărnicite încercările localnicilor de a acapara pământul schitului şi de a alunga pe călugări. Atât el cât şi celalalt vieţuitor, Ştefan, pun bazele vieţii monahale la Frăsinei formând primul nucleu de viaţă de obşte organizată pe aceste locuri.
Monahul Ilarion vine pe aceste meleaguri în 1710 din pricina răscoalelor din locurile unde se afla şi se sfârşeşte din viaţă înainte de 1764, data construirii bisericii de zid, când la Frăsinei era stareţ Climent.

Stareţul Climent era hirotonit ieromonah. Ajunge stareţ înainte de data construirii bisericii de zid, care se realizează prin stăruinţa sa, având ajutor material din partea boierilor din familia Iovipali. Climent era în relaţii foarte bune cu ctitorii noii biserici de la care obţine atât banii pentru construirea bisericii, cât şi obiectele necesare cultului şi întreţinerii schitului, pe tot timpul stăreţiei sale.
În timpul lui se clarifică definitiv situaţia în legătură cu averea mănăstirii. Mănăstirea intră în posesia pământului dat de episcopie nu ca o dotă ecleziastică, ci ca o donaţie bazată pe acte din partea boierilor familiei Iovipali care puteau de acum înainte să se ocupe mai îndeaproape de situaţia schitului. Stareţul Climent îşi dă obştescul sfârşit la anul 1768.

Stareţul Isaia ieromonahul păstoreşte de la moartea lui Climent până la 1780 când schitul este părăsit. Numele lui este amintit în legătură cu adăpostirea căpitanului detaşamentului de voluntari condus de Preduţă Bujoreanu în anul 1780. După ce schitul este prădat şi părăsit nu mai avem date despre Isaia. Documentele menţionează doar că “bieţii monahi au fugit care unde au putut”, fără a preciza mănăstirea în care s-au dus. Schitul este reînfiinţat în anul 1845 de călugărul Acachie.

Stareţul Acachie păstoreşte în perioada 1845-1863. Se ştie că venea de la Mănăstirea Cernica. Unii îl socotesc a fi fratele mai mare al Sfântului Calinic (părere neîntemeiată deoarece sfântul l-ar fi protejat după construcţia mănăstirii celei noi, dar în cazul lui Acachie nu se mai ştie nimic). El se aşează la Frăsinei cu aprobarea episcopiei din Râmnicu Vâlcea şi cu asentimentul lui Gheorghe Iovipali, nepot de ctitor.
Activitatea sa este concretizată prin repararea chiliilor şi rezidirea dependinţelor. În perioada sa se zideşte pridvorul bisericii şi se zugrăveşte. Păstorirea stareţului Acachie se sfârşeşte odată cu anul 1863 când Sfântul Calinic reorganizează viaţa monahală din acest schit, dându-i o nouă conducere şi administraţie. De acum înainte Mănăstirea Frăsinei, cu statut de ctitorie vlădicească, va avea reguli monahale ca la Muntele Athos din Grecia. Prin noua orientare, mănăstirea va deveni un Athos românesc, cu viaţă şi reguli unice în ţară.
După Acachie va urma la conducerea mănăstirii Policarp Nisipeanu, călugăr cu viaţă înaltă, bun cunoscător al regulilor monahale din Muntele Athos.

In noaptea de Inviere Ieromonahul Daniil Plesa de la manastirea Frasinei a trecut la Domnul

Stire din 01.04. 2021

Harta acces Manastirea Frasinei