Connect with us

Hi, what are you looking for?

Povestea Maicii Domnului
Povestea Maicii Domnului

Poezii

Povestea Maicii Domnului

Ion Pilat

Vreau, Maică Preacurată,
Povestea ta să fie
În grai cinstit lucrată
Ca lâna dintr-o ie.

Şi ca să-ţi ţes chilimul
Mă ţine tu de mâini.
Mă-nvaţă heruvimul
Colinda din bătrâni.

Fă-mi graiul bun ca oul
Încondeiat de Paşte
Blagoslovit ca boul
Când Domnul meu se naşte.

Strălucitor cuvântul
Mi-l fă cum e la noi
Lumina pe pământul
Cu plopi şi dealuri moi.

 Înalţă-mi vorba bine
Troiţă la răscruce
Drumeţul să se-nchine
De vine ori se duce;

O limpezeşte-n râul
Ce râde sub arini,
O-ncinge strâns cu brâul
Durerii de creştin.

Dă-mi, mie, păcătosul,
Un buchet de beteală,
Să-şi dea şi el prinosul
Lui sfânt în zugrăveală.

Să fiu ca iconarul,
De nimeni cunoscut.
Nu-mi trebuie slavă. Harul
Ţi-l cer: Am început.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din aceiasi categorie