Rezumat:
Copilaria lui Antim Ivireanul
Încă din tinereţe a căzut rob la turci, care l-au dus la Istanbul. Se crede că după ce a fost eliberat din robie, a trăit în preajma Patriarhiei Ecumenice, unde a învăţat sculptura în lemn, pictura şi broderia, precum şi limbile greacă, arabă şi turcă. Probabil tot acolo s-a călugărit, sub numele de Antim.În anul 1960 domnitorul Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească. Aici a învăţat meşteşugul tiparului de la fostul episcop Mitrofan al Huşilor, care conducea în acel timp tipografia domnească de la Bucureşti.
În octombrie 1691 a tipărit el însuşi o carte grecească, în care iscălea „Antim ieromonah”. După alegerea episcopului Mitrofan în scaunul vlădicesc de la Buzău, Antim Ivireanul a devenit conducător al tiparniţei domneşti de la Bucureşti. Aici a lucrat până în 1694, tipărind alte trei cărţi, între care şi o Psaltire românească , cu versuri scrise de el în cinstea lui Constantin Brâncoveanu, semn că învăţase bine limba noii sale patrii.
În 1696, ieromonahul Antim s-a mutat la Mănăstirea Snagov, unde a întemeiat o noua tipografie, fiind şi egumen al mănăstirii. Aici a stat până în anul 1701, tipărind 15 cărţi, dintre care 5 cărţi în româneşte. În anul 1701, Antim s-a reîntors în Bucureşti. Din acel an şi până în 1705 a continuat aici şirul tipăriturilor, imprimând un număr de 15 cărţi, între care şi un Ceaslov greco-arab (1702) şi Noul Testament (1703) etc.
Episcop al Ramnicului si Mitropolitul Antim Ivireanul
Calităţile deosebite cu care era înzestrat ieromonahul Antim, ca şi munca rodnică şi neobosită pe care a depus-o încă din clipa venirii sale în Ţara Românească, l-au făcut vrednic de cinstea de a fi ales episcop al Râmnicului, la 16 martie 1705. O dată cu aşezarea sa în scaunul vlădicesc, a dus acolo şi tipografia de la Snagov, întemeind astfel prima tiparniţă de la Râmnic.
La 27 ianuarie 1708 a murit mitropolitul Teodosie, care păstorise peste credincioşii din Ţara Românească aproape 40 de ani. El a recomandat prin testament, ca episcopul Antim al Râmnicului să-i fie urmaş în scaun, socotind că este cel mai vrednic pentru această înaltă treaptă vlădicească, lucru de care s-a şi ţinut seama la alegere. Înscăunarea i s-a făcut în ziua de 22 februarie 1708, în Duminica Ortodoxiei, fiind de faţă şi patriarhii Alexandriei şi Ierusalimului. Cu acest prilej, noul mitropolit a rostit o frumoasă cuvântare, arătând ce îndatoriri avea de îndeplinit în noua sa slujbă arhierească.
După aşezarea sa în scaunul mitropolitan, a întemeiat o nouă tipografie la Tărgovişte. În această tipografie au apărut 18 cărţi, dintre care 11 în româneşte. Cele mai însemnate dintre tipăriturile româneşti erau: Psaltirea, Octoihul, Liturghierul, Molitvelnicul, Catavasierul, Ceaslovul, Pildele filozofeşti şi altele.
În 1715, mitropolitul Antim Ivireanul a mutat tipografia de la Tărgovişte la Bucureşti. Tot în acest oraş a înfiinţat o nouă tipografie, la mănăstirea ctitorită de el, a Tuturor Sfinţilor.În decursul activitaţii sale în Ţara Românească, s-au tipărit 63 de cărţi, din care 38 de el însuşi, iar celelalte de către ucenicii săi; dintre ele, 21 erau în româneşte.
A rămas de la el o lucrare în manuscris, intitulată Chipurile Vechiului şi Noului Testament, care cuprinde 503 portrete în medalion, cu diferite personaje biblice, 3 schiţe şi 8 desene (se păstrează la Kiev). Toate acestea demonstrează calităţile artistice deosebite cu care era înzestrat.
Didahii
O altă latură de seamă din păstorirea lui Antim Ivireanul a fost zidirea sufletească a credincioşilor săi prin cuvânt. Sunt preţuite până astăzi predicile sale numite Didahii, în care osândea felurite păcate ale vremii, mai ales ale marii boierimi. Cunoaştem de la el 28 de cuvântări la diferite duminici şi sărbători şi 7 cuvântări ocazionale, toate înfăţişând pe Antim ca om de cultură deosebită.
Moartea Mitropolitului Antim Ivireanul
După numirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, în 1716, au început vremuri rele pentru mitropolitul Antim. Învinuit că a intrat în legătură cu austriecii şi că ar fi uneltit împotriva turcilor şi a domnului, a fost arestat din ordinul acestuia şi închis în temniţa palatului. A fost ţinut acolo mai multe săptămâni, cerându-i-se demisia. Refuzând să o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului ecumenic să-l caterisească, lucru pe care acesta l-a şi făcut.
În sentinţa de caterisire i s-au adus mai mult învinuiri nedrepte, pe baza cărora a fost scos din rândul arhiereilor şi călugărilor, urmând să fie închis pe viaţă în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
Această pedeapsă n-a mai ajuns să o execute, pentru că ostaşii turci care îl însoţeau spre Muntele Sinai l-au ucis, aruncându-i trupul în râul Tundja, lângă Adrianopol. Moartea lui s-a întâmplat în toamna anului 1716. În felul acesta şi-a sfărşit viaţa muceniceşte ca şi binefăcătorul său, domnul Constantin Brâncoveanu.
Cu prilejul prăznuirii a 250 de ani de la moartea sa mucenicească Patriarhia Ecumenică a anulat nedreapta şi grăbita sentinţă de caterisire. Iar în iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinţilor, pomenirea lui făcându-se în fiecare an, la 27 septembrie.
